CARTEA-IZVOR DE BUCURII
Elis Vasile
Era o zi însorită de vară.Sub nucul umbrit, aşezate pe o pătură eu şi verişoara mea, Iulia,vorbeam despre cărţi.
Deodată, mi-am amintit ce mi-a spus doamna învăţătoare în ultima zi de şcoală, şi anume, să citim o carte.Nu mă hotărâsem ce anume să citesc. Răscolind prin biblioteca Iuliei, am zărit, la un moment dat, o carte care mi-a atras atenţia.Avea coperţi cartonate şi intens colorate. Era vorba despre ,,Povestea ursului cafeniu,, scrisă de Vladimir Colin. Am început să citesc fără prea mult interes. Gândul meu era la vremea frumoasă de afară şi la verişoara mea care mă aştepta nerăbdătoare să ne jucăm. Continuând să citesc, încet, încet povestea a început să mă fascineze.Mi-am dat seama ce
Importante sunt cărţile, deoarece ele ne învaţă lucruri pe care nu le găsim nicăieri în altă parte. Mai citisem cărţi de poveşti, una chiar mi-a plăcut mult Nică din ,,Amintiri din copilărie,, de Ion Creangă, era un copil năzdrăvan şi vessel, însă ursul din carte ape care o ţineam în mână m-a impresionat într-un mod special.
Dacă într-o zi aş ajunge scriitoare aş vrea să scriu astfel de cărţi prin care să transmit curaj, altruism şi nu în ultimul rând, voinţă.
În acea zi mi-am dat seama că am găsit cel mai de preţ prieten, cartea, pentru că ea nu mă va învăţa niciodată lucruri rele.
CARTEA-IZVOR DE BUCURII
Horaţiu Robescu
Încă din clasele mici am citit cărţi şi am încercat să aflu misterele ei. Din ele aflăm lucruri pe care nu le ştiam.
Cărţile sunt scrise de autori.Ele ajung în casele copiilor, în librării, biblioteci şi citite cu mult drag.
Din cărţi aflăm informaţii, întâmplări adevărate sau imaginate şi curiozităţi.
Toate cărţile pe care le-am citit mi-au plăcut, fiecare având ceva deosebit.M-au impresionat personajele positive, corecte şi bune.
Dacă aş scrie o carte aş vrea să comunic tuturor să nu fie răi şi nepăsători faţă de cei din jur.
Cartea mi-a fost mereu un prieten, pentru că m-a învăţat mereu câte ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici astept parerile, sfaturile sau apreciarile voastre!