Călătoria spre Pomul Înțelepciunii începe cu emoții pentru fiecare copil și părinții săi, mai ales în clasa pregatitoare. Drumul este frumos, uneori mai dificil, iar din când în când avem prilejul de a ne odihni și de a ne uita cu uimire la cât am parcurs. Un astfel de prilej este și sărbătoarea celor 100 de zile de școală, moment așteptat atât pentru celebrarea în sine, dar mai ales pentru activitățile programate. S-au prezentat cu mândrie 100 de obiecte obținute cu multă muncă și perseverență în cadrul colecțiilor personale: mărțișoare, desene, monede, scoici, timbre, colecții de jucării, creioane și multe altele.
Bucuria de a fi împreună, de a ne simți ca într-o mare familie, a făcut ca emoțiile să dispară și să trăim cu intensitate fiecare clipă. A fost cu adevărat o sărbătoare pentru toți, după cum reiese și din gândurile din final.
A urmat Concursul isteților, cu probe la care au participat școlarii și părinții lor, s-a transformat astfel într-o aventură trăită de copii la maxim de intensitate! Labirintul surprizelor i-a mobilizat pe școlari în rezolvarea sarcinilor de lucru, în paralel cu avansarea pe drumul către marea Comoară.
Copiii au fost motivați și au participat la lecții într-un mod cu totul natural. Exprimarea lor a fost clară, răspunsurile corecte, implicarea conștientă și responsabilă din timpul orelor erau motivele pentru care copiii aruncau priviri ștrengărești pline de satisfacție părinților care îi încurajau din bănci!
La rândul lor, părinții au fost bucuroși că au putut să iasă pentru câteva ore din rolurile de oameni mari și să se întoarcă la școală, să participe la lecții și să stea cuminți în bancă, mai ales că toate acestea le-au făcut alături de copiii lor, după cum ei înșiși ne mărturisesc.
A fost un eveniment apreciat de toți elevii care au primit diplome și dulciuri; a fost apreciat și de părinții care sunt mulțumiți de aceste prime 100 de zile în care copiii lor au asimilat multe cunoștințe pregătitoare pentru clasele care urmează. Cu aceeași ocazie, s-a desfășurat un atelier de gătit, copiii și părinții realizând câte un tortuleț festiv. Doar un tort al celor “100 de zile” putea încheia sărbătoarea în modul cel mai dulce.
Produsele finale au fost:
- Cartea celor 100 de zile de școală;
- Colecțiile de 100 de obiecte, alcătuite de fiecare elev al clasei.
Prof. Înv. Primar Cătălina Velișcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici astept parerile, sfaturile sau apreciarile voastre!