miercuri, 3 iulie 2013

Jocuri cu creta pe asfalt: “Melcul” si “5 la rand”

Jocurile cu creta sunt un prilej foarte bun de a-i antrena pe copii in activitati sportive, de a se incuraja unii pe ceilalti, de a-si exersa perseverenta si coordonarea motrica.
Melcul
“Melcul” este un joc care solicita atat coordonarea, cat si echilibrul. Se deseneaza cu creta o figura in forma de spirala, care va avea in centru un cerc suficient de mare incat sa incapa cuvantul “STOP”. Aceasta spirala se imparte in casute ce vor fi numerotate de la 1 la maxim 25 (daca spirala este prea mare si are mai mult de 25 de numere, va fi dificil pentru copii sa ajunga la “STOP” sarind intr-un picior).
Varsta de la care se poate juca acest joc este minim 5 ani, iar ca numar de participanti se pot juca intre una si 5-6 persoane. Fiecare jucator va incerca sa sara intr-un picior in fiecare casuta pana la “STOP” si inapoi. Daca reuseste sa parcurga acest traseu fara sa se dezechilibreze si fara sa calce pe liniile dintre casute, isi va nota initiala numelui intr-una, la alegere. Urmatorul jucator va trebui sa sara peste casuta care este deja ocupata (in care a fost trecuta initiala unui alt copil), exceptie facand propria casuta. Jocul se termina atunci cand au fost ocupate suficiente si nu se mai poate sari de la un numar la altul.
Pentru a nu ameti, puteti introduce o noua regula: la un anumit numar sa se odihnesca 2 secunde.
Este un joc foarte iubit de copii intrucat le stimuleaza perseverenta si dorinta de autodepasire.
5 la rand
“5 la rand” este un joc de precizie ce implica folosirea unei mingi. Se deseneaza intr-o linie 5 patrate, numerotate de la 1 la 5. Folosind mingea, jucatorii vor incerca sa o arunce de la “start” astfel incat sa atinga patratica cu numarul 5. Daca au reusit, vor trebui sa arunce mingea astfel incat sa atinga patratica 4 si apoi 5. Vor repeta aruncarile pana vor reusi sa arunce mingea astfel incat sa atinga fiecare patratica, de la 1 la 5. Un jucator isi va pierde randul daca mingea atinge marginile sau nu se opreste in patratica tintita.
Acest joc este potrivit pentru orice varsta incepand cu 5-6 ani si este un exercitiu foarte bun pentru exersarea rabdarii, perseverentei si dezvoltarea capacitatilor de coordonare.
Sursa>www.suntparinte.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici astept parerile, sfaturile sau apreciarile voastre!