Legenda buburuzei

Legenda buburuzei: Mângâiata de soare, buburuza cea mica si rosie a iesit si ea din crapaturile scoartei copacului unde a stat pitita pâna atunci. A facut ochii mari si s-a uitat în jur. Asa cum statea pe scoarta cenusie a copacului, parea o farâma dintr-o piatra pretioasa rosie. Avea si luciri de rubin când vreo raza o mângâia pe spate. Buburuza s-a întristat. - Ce mica si neînsemnata sunt! Toate în jurul meu au un rost, numai eu nu. Nimeni nu ma baga în seama! Zicând acestea, si-a desfacut larg aripile lasându-se purtata de o boare de vânt. Asa a ajuns pe prispa unei case, iar de acolo pe mâna unui copil care se juca. - Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuza! Ce gâza micuta si dragalasa! I-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necaji, buburuzo! Am sa te încalzesc eu! Si copilul a ridicat încetisor mâna catre soare si-a mângâiat cu drag stropul rosu care îi înflorea palma. Apoi a suflat încetisor asupra-i. - Hai, du-te, buburuzo! Încalzeste-te la soare! S-a bucurat buburuza. A înteles ca, mica si neînsemnata cum e, are si ea un rost pe lumea asta. E cea dintâi gâza care se arata primavara. E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasa.